WHISKEY BALLANTINES

Povestea whisky-ului Ballantine’s începe în 1827 într-o băcănie modestă din Edinburgh, unde George Ballantine vindea, printre altele, și Scotch. Pasiunea pentru licorile scoțiene l-a făcut să-și deschidă un magazin mai mare în Glasgow, dedicat exclusiv vinurilor și whisky-ului. Aici, George devine blender autorizat de whiskey și începe din 1869 să-și vândă propriile creații sub eticheta Ballantine’s.
Urmații săi extind afacerea, iar Ballantine’s ajunge în 1895 furnizor al familiei regale britanice. Ballantine’s Finest, atât de drag nouă azi, este produs pentru prima oară în 1910. După 20 de ani, compania scoate pe piață Ballantine’s 17 Years Old și Ballantine’s 30 Years Old, primele și singurele whisky-uri super-premium ale vremii. Drept mulțumire, casei Ballantine’s i se conferă în 1938 dreptul de a avea propriul blazon, care de atunci înnobilează fiecare sticlă de whiskey.

Blend-urile Ballantine’s sunt făcute prin amestecul a 50 de whisky-uri single malt și patru whisky-uri single grain. Personalitatea generală a cupajelor Ballantine’s e dată de single malt-uri amprentă Miltonduff și Glenburgie. Ambele sunt niște whiskey-uri tipice pentru Speyside, cu puternice note florale și suave nuanțe de fum de turbă.

Portdrapelul casei este Ballantine’s Finest, un blended whisey modern și light.
Aroma: miere de iarbă neagră și urme de mirodenii.
Gustul: tonuri bine echilibrate de ciocolată, măr roșu și vanilie.
Ballantine’s 12 Years Old e un blended whiskey rotund, cu o personalitate distinctă.
Aroma: dulceața mierii se împletește cu parfumuri de stejar și vanilie.
Gustul: savoare florală, cu dulceață cremoasă de stejar.
Ballantine’s Blended Malt 12 Years Old adună o mulțime de single malt-uri nobile din întreaga Scoție.
Aroma: flori de primăvară, dar și marțipan, migdale și coajă de portocală.
Gustul: proaspăt, fin, de portocale, scorțișoară și ghimbir.
Rețeta pentru blended whiskey-ul Ballantine’s 17 Years Old a rămas de 75 de ani aceeași și e cunoscută doar de Master Blender. Aroma: profundă, cu aluzii de stejar, fum și vanilie.
Gustul: dulceața mierii și vanilia cremoasă sunt completate de nuanțe de stejar și fum de turbă.
Dacă își dorești un blended whiskey premium, pentru cunoscători, atunci Ballantine’s 21 Years Old e un candidat puternic.
Aroma: bogată, florală, cu tonuri de măr.
Gustul: de mirodenii, revelând însă urme de iarbă neagră și fum.
Seniorul familiei este multipremiatul Ballantine’s 30 Years Old, o adevărată capodoperă a Master Blender-ului Sandy Hyslop. Aroma: fructe însoțite de seducătoare note de vanilie și stejar.
Gustul: un echilbru perfect între dulceața mierii, esențele florale și notele de vanilie, fum și mare.

Leave a comment