Tămâioasă Românească.

Tămâioasă Românească

 

Soiul Tămâioasă Românească, ajuns aici de la Drăgășani, are o origine incertă, dar este de atâta vreme cultivat în țara noastră încât poate fi considerat ca fiind un soi autohton. El prezintă însușiri de a acumula cantități mari de zahăr în boabe, iar acestea pot stropi mult atunci când culesul se face târziu, în supracoacere. Strucurii de Tămâioasă realizează în mod frecvent conținuturi în zahăr mai mari de 240 g/l, iar în ani favorabili acestea pot ajunge 260-280 g/l. Din astfel de recolte se obțin vinuri dulci naturale de un foarte ridicat nivel calitativ.

Este un fapt recunoscut că cele mai valoroase vinuri de Tămâioasă Românească din țară se produc la Pietroasa. Deși nu este ușor, voi încerca să le caracterizez. Ele au o tărie alcoolică nu foarte ridicată, de 11,5 -12,5 % și un conținut în zahăr de obicei mai mare de 60 g/l, uneori de 80-90 g/l.

Vinurile au o aromă puternică și exaltantă, absolut particulară, care o amintește pe cea a strugurilor supracopți și pe cea a mieri de albine, a florilor de tei și de salcâm. Culoarea lor, cu nemărginite reflexe, variază în funcție de vârstă între galben – auriu și chihlimbariu. Gustul lor este bogat, complex, bine echilibrat prin componentele de dulce și acid. Sunt vinuri pline de nerv, robuste, fără ca aceste caracteristici să fie păgubitoare pentru însușirile lor de mare finețe. Vinul de Tămâioasă Românească inpresionează prin puternica sa personalitate; este, așa cum cineva a spus pe bună dreptate, ,, un vin-capodoperă”. În funcție de vârsta vinului, care poate fi cuprinsă între un an și trei- patru, aromele și gusturile se desfac pe un diapazon larg, de la cele mai apropiate de struguri, la vinurile mai tinere, spre cele evoluate, greu de definit, de mare originalitate și noblețe, la vinurile mai vechi.