La Libertad – Robusto

 Villiger este un brand cu tradiție îndelungată în industria tutunului din Europa încă din 1888, atunci când familia deschisese o mică fabrică de trabucuri în Elveția. Prin 1907 au introdus trabucurile cu muștiuc denumite Villiger Kiel și care sunt încă cele mai vândute și astăzi în Elveția. Se găsesc și la noi dar fiind produse mecanizate și cu întăritură din hârtie nu le pot considera trabucuri în adevăratul sens al cuvântului. Heinrich Villiger ar fi primul, dacă nu singurul care a creat un joint venture cu Habanos – 5TH AVENUE in 1989. De câțiva ani au scos câteva trabucuri long filler.                                                                                                       Prima impresie:  Maro-roșcat-negricios, cu suprafața lucios-uleioasă, subțire și cu nervuri fine. Aroma plăcută de trabuc cubanez cu nuanțe robuste de cafea prăjită. Elastic la atingere și cu o umplere normală.                                                    Aroma: Cu toate că trabucul a fost iasca  uscat și nu mai speram să se întoarcă la aroma inițială, revenirea a fost totuși spectaculoasă. Foarte aromat, tare, cu o aromă robustă de cafea prăjită și caramel, un fel de combinație de trabuc cubanez și dominican. Se poate acompania la sfârșitul unei mese bune cu un  whiskey decent.                                                                                                                Construcție: Singurul lucru care m-a contrariat a fost că scrumul s-a rupt prima oara după vreo 4minute  după care a ajuns undeva la 1cm. Posibil să fie din cauza uscăciunii în care se afla în magazin și manevrărilor între degete până să ajungă în humidor ceea ce ar fi putut să producă ruperea frunzelor. Către final a ars și puțin într-o parte, dar asta are o scuză, nu l-am rotit deloc în humidor.                                                                                                                             Valoare: Recomand dar aveți grijă de unde îl cumpărați. Fumat uscat iasca, direct de la magazin, ar putea fi o dezamăgire totală. Cu cât a fost ținut mai mult uscat la magazin sau în depozit, înainte să ajungă la magazin, cu atât recuperarea devine mai irealizabilă. Altfel, un trabuc accesibil și totodată bun.

   Autor original  HUMIDOR. RO

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s