TEQUILA

Posted: December 27, 2011 in BĂUTURI SPIRTOASE
Tags: , , , , ,

Tequila este una dintre cele mai populare spirtoase din lume, deși puține lucruri se cunosc despre această încântare mexicană. Tequila a atins apogeul ca shooter și în diferite cocktail-uri ca Tequila Sunrise sau Margarita, însă reprezintă mult mai mult decât atât. Tequila este un produs strict Mexican (lucru cunoscut de majoritatea oamenilor), dar nu se produce peste tot în Mexic, ci doar în Jalisco, iar prima dată a apărut într-un oraș numit Tequila (de unde îi provine și numele).

Există o adevărată poveste în spatele acestei spirtoase transparente care a început cu mult înainte de instituirea Americii. Prima tequila adevărată (așa cum o știm) se spune că a fost produsă cândva în secolul al XVI-lea în apropierea orasului Tequila, dar se pare că locuitorii indieni ai acelor regiuni

(aztecii) produceau o băutură alcoolică cu mult timp înainte. Aztecii au inventat o băutură prin fermentarea plantei de agave, ingredientul de bază din tequila, aceasta băutură a fost mai întâi numită “octli” iar apoi “pulque” (un termen mai cunoscut). Când coloniștii spanioli au venit în America în 1521, aztecii deja produceau “pulque”, și în curând, după ce spaniolii au rămas fără brandy au început să distileze “pulque” creând o spirtoasă asemănătoare cu tequila de astăzi. Prima fabrică de tequila a fost înființată în 1600 în regiunea modernului Jalisco, dar tequila a fost produsă în masă abia la începutul anilor 1800. La sfârșitul anilor 1800 don Cenobio Sauza a început să exporte tequila în Statele Unite.

Deși lumea a evoluat și odată cu ea și știința, recoltele cu agave (principalul ingredient în producția de tequila) sunt încă îngrijite manual. Aceeași tehnica care a fost folosită în urma cu 4-5 secole este folosită și în prezent de jimadores (oamenii care cultivă agave) care provin dintr-un mediu puternic de recoltare de plante agave. Ei știu când hijuelos (fructul de agave) sunt coapte pentru a fi culese și cum trebuie smulse fără a deteriora planta mamă. Principala diferență dintre plantele de agave constă în tipul de teren pe care sunt cultivate: agave cultivate în zonele joase (cu o aromă de pământ) și cele cultivate în zonele înalte (cu aroma de fruct).

Tequila este o spirtoasă foarte versatilă care poate fi servită fie simplă fie în diferite combinații. Paharul clasic în care se bea tequila este “cabalito” (un shot de sticla îngust) însoțit de o felie de lime. Majoritatea o consideră  shotul perfect, deși mexicanii nu o beau ne-aparat ca atare. Însă nu acest lucru contează, ceea ce este important este să recunoaștem că tequila este una din cele mai apreciate spirtoase din lume.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s