Principalele caracteristici ale vinurilor roze

Posted: December 6, 2011 in Vinuri si Vita de Vie

Prin prospeţime, fineţe, fructuozitate şi conţinut în polifenoli ele se apropie de cele albe, iar pe plan cromatic sunt mai apropiate de cele roşii (Cornelia Munteanu 1999). Vinurile roze se obţin din soiuri negre cu mustul incolor printr-o vinificaţie intermediară  între  cea  de  obţinere  a  vinurilor  albe  şi roşii.   De  aceea, şi caracteristicile lor se plasează între cele a celor 2 tipuri de vin. Conţinutul lor în alcool este, de regulă, ceva mai ridicat faţă de vinurile roşii care s-ar obţine din acelaşi soi. În schimb, extractul sec este mai scăzut datorită unui contact mult mai redus al mustului cu părţile solide. Raportul între alcool şi extract sec se apropie mai mult de cel al vinurilor albe decât cel al vinurilor roşii.

Vinurile roze acoperă un mare evantai de culori, de la portocaliu clar la cireşiu deschis (Andre şi col., 1970). În general, vinurile roze nu se pretează la învechire. Calitatea lor nu se îmbunătăţeşte prin păstrare mai îndelungată în vase sau sticle.

Reputaţia acestor vinuri este dată de caracterul lor de băutură proaspătă, de fractuozitate, de savoarea lor apropiată de cea a strugurilor, ceea ce lipseşte vinurilor roşii (Rason, 1967) Se servesc la masă reci, la temperaturi asemănătoare cu cele ale vinurilor albe (8-10°C).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s