Istoricul viticulturii in Moldova

Posted: December 6, 2011 in Vinuri si Vita de Vie

Viticultura si vinificatia ani de-a randul au ramas principalul gen de activitate al populatiei. Confirmarile acestui fapt pot fi gasite nu doar in documentele scrise si vestigiile istorice, dar si in folclor, obiceiuri, in limbajul cotidian al moldovenilor. Dezvoltarea multiseculara a acestui teritoriu este indisolubil legata de practicarea si evolutia vinificatiei, proces care, sub aspect cronologic, a cunoscut mai multe etape.

Perioada preistorica

In Moldova vinul se produce din cele mai stravechi timpuri. Forma spontana a vitei de vie a fost cunoscuta pe acest spatiu inca din epoca eneolitului, adica cu sapte mii de ani in urma.
Viticultura constituia o preocupare a populatiei deja in perioada tripoliana – pe cioburi de ceramica si pe vase de lut, produse intre anii 2700-3000 inainte de era noastra, au fost identificate imprimeuri ale semintelor de struguri, una dintre ele, conform opiniei specialistilor in materie, apartinand incontestabil unui soi cult.
Prelucrarea (fermentarea) poamei si producerea de vin a fost una din activitatile stravechi pe acest teritoriu.

Perioada antica

Dupa cum arata sapaturile arheologice efectuate pe teritoriul Republicii Moldova, cu aproximativ 2500 de ani in urma colonistii greci au familiarizat populatia bastinasa cu procedeele folosite de ei in vinificatie, aceasta fiind una dintre ramurile-cheie ale economiei statului elen antic. Atunci pe meleagurile noastre a inceput „la scara industriala” (in raport cu realitatile acelui timp) producerea de vinuri pentru consum casnic si pentru schimburi pe alte marfuri.
Un nou impuls pentru dezvoltarea de mai departe a vinificatiei a venit odata cu perioada de inflorire a Imperiului Roman, care pusese stapanire pe teritoriile dacilor, inclusiv cele dintre Nistru si Prut. Despre puterea acelui impact vorbeste terminologia, care in popor se foloseste pana astazi pentru tot ce este legat de producerea vinului.

Evul Mediu

In aceasta perioada istorica in mediul boierimii moldovenesti s-a incetatenit un specific „cult al vinului”, fapt ce a impulsionat si mai mult dezvoltarea vinificatiei. Pentru plantatiile de vita-de-vie sunt repartizate terenuri considerabile, cunoaste perfectionare tehnologia vinicola, se construiesc numeroase hrube pentru pastrarea productiei. La curtea domneasca existau dregatori, in a caror grija se aflau viile si cramele. Este semnificativ ca pentru calitatea vinurilor, in special a celor care erau servite la masa voievodului, principalul dintre acestea, vel-paharnicul, raspundea literalmente cu propriul cap.
Din secolul XIV a inceput exportul de vinuri in Polonia si Cnezatul Moscoviei. Pe durata perioadei jugului otoman (secolele XV – XVIII) livrarile nu au incetat, ci s-au extins si mai mult, cuprinzand Ucraina si Orientul. Anume din acea epoca incepe istoria Moldovei in calitate de exportator permanent de loturi semnificative de vinuri.

Ortodoxia ca religie dominanta a contribuit si ea la dezvoltarea vinificatiei, aceasta deoarece vinul era folosit in ritualurile bisericesti si in uzul cotidian al templelor si manastirilor. De remarcat ca fata de calitatea vinului bisericesc era inaintat un set de cerinte destul de riguroase, formulate in „Slujebnicul” din anul 1699. Un alt fapt demn de atentie este ca manastirea „Novodevicii” din Moscova (Noua manastire de maici) ramane pana in prezent un mare comanditar al vinurilor de Purcari.
Din pacate, nu se stie cu exactitate volumul vinurilor produse pe acele timpuri, dar cert ramane ca aceasta marfa era inclusa plenar in schimburile naturale si comerciale, aducand un venit solid pentru Tara Moldovei.

Perioada noua sic ea moderna

O etapa distincta a inceput odata cu incorporarea Basarabiei in Imperiul Rus la 1812. Aristocratia metropolitana a facut o moda din „intemeierea de mosii vitivinicole”, pentru care din Franta se importau soiuri selecte. In rezultat, ramura a inregistrat o spectaculoasa dinamica de dezvoltare – tinutul Basarabiei plasandu-se pe primul loc in Rusia cu 50% din toate vinurile produse in Imperiu. Daca la 1837 existau 13 000 de desetine de vii si o productie de 1 milion de vedre de vin, apoi la inceputul secolului urmator plantatiile ocupau deja 74 000 de desetine, iar productia vinicola a ajuns la 15 milioane de vedre, din care doua treimi erau destinate exportului, inclusiv in Franta, care la acea perioada resimtea un deficit acut din cauza pierderii plantatiilor sale.

Tot in epoca respectiva unele microzone vitivinicole istoriceste statornicite au pornit pe calea obtinerii unui prestigiu dincolo de hotarele meleagului nostru. De exemplu, vinurile rosii de inalta calitate, care provin din Purcari, judetul Tighina, sunt larg cunoscute de trei secole. Ele au fost distinse in 1878 cu medalia de aur la Expozitia mondiala  de la Paris. Familia imperiala ruseasca achizitiona vinurile de Purcari pentru vinoteca curtii. Din secolul XIX au inceput livrarile de Negru de Purcari catre casa regala britanica. Familia Romanov pana la urma a intemeiat in Basarabia si o intreprindere vitivinicola proprie, numita Romanesti. Productia acesteia i-a cucerit pe admiratorii rafinati din intreaga Europa – atat suverani, aristocrati, politicieni, cat si oameni netitrati.

Unul dintre cei mai buni vinificatori, P.C. Cazimir, la acea epoca a adus din Franta si a plantat pe mosia sa din apropierea Milestilor Mici butasi de soiuri noi progresive. Iar carierele de piatra parasite el s-a gandit sa le foloseasca in calitate de depozit pentru productia gata.

Din initiativa contelui M.S. Vorontov, general-guvernator al tinutului, autoritatile tariste au invitat colonisti germani, iar apoi bulgari si gagauzi pentru a valorifica Pustiul Getic – Stepa Bugeacului. Intreprinderea fratilor Covaliotti, dotata cu cele mai performante echipamente pentru acea epoca, producea vinuri, care s-au invrednicit de doua medalii de aur la Expozitia agricola basarabeana din anul 1903. Iar hrubele lor in doua nivele, prevazute pentru pastrarea a 30 de mii de vedre de vin, s-au pastrat in stare buna si pana astazi. Cultura agrotehnica a gospodariei lor era intr-atat de inalta, incat la 1914 acolo a fost amenajata o vie model.

In anul 1842 cu concursul contelui M.S. Vorontov a fost inaugurata scoala de la Stauceni in baza scolii Nikitinskii , prima din Moldova institutie de invatamant cu profil vitivinicol. Profesorii acestei scoli mai tarziu au pus bazele cunoscutei intreprinderi „Magaraci” din Crimeea.
Revolutiile si razboaiele au stavilit dezvoltarea constanta a vinificatiei moldovenesti. Doar in deceniul sase al secolului trecut s-a procedat la refacerea fabricilor de vin, apoi in deceniul sapte al secolului  trecut si-au amintit despre cariere si hrube. Galeriile acestora au fost consolidate, largite, amenajate.Cricova, Milestii Mici, Branesti sunt in prezent cele mai mari obiective subterane de depozitare a productiei intreprinderilor de ramura. Ele reprezinta intregi orase cu strazi care se extind pe sute de kilometri si spatii pentru pastrarea vinurilor efervescente, a circa 30 de mii de tone de vinuri de soi si a 2 milioane de sticle de colectie.

Producerea de vinuri demiseci si demidulci a fost initiata in Moldova la inceputul deceniului sapte a secolului trecut. In ideea de a satisface cererea tot mai mare pe piata interna a URSS, Ministerul unional al industriei alimentare a dispus valorificarea si implementarea unor noi articole sortimentale. Aceste vinuri uluitor de repede au facut tributare masele largi de consumatori sovietici cu tot cu portofelurile lor, acest nivel de solicitare ramane la cote avansate si pana in prezent. Succesul productiei de acest gen este pe deplin explicabil in virtutea continutului moderat de spirt si zahar, care ii imprima lejeritate si prospetime pe fundalul aromei de pomusoare cu variate nuante.

Astfel, vinificatia din Moldova a primit un nou impuls de dezvoltare pe parcursul a doua decenii, timp in care au fost intemeiate noi plantatii si noi capacitati de productie.

Republica devenea cel mai mare expeditor de vinuri pe piata interna a URSS, fiecare a doua sticla de vin si fiecare a treia sticla de sampanie era produsa la noi sau din materialele primare de provenienta moldoveneasca. In acea perioada de prosperare a ramurii suprafata totala a viilor constituia peste 220 000 de hectare. Ele dadeau circa 1 140 000 tone de struguri, din care se produceau 42 de milioane de decalitri de vin. Tot la acea epoca are loc separarea ramurii viticole de cea vinicola si a vinificatiei primare (prelucrarea poamei) de cea secundara (definitivarea, pastrarea, maturarea si imbutelierea), fapt ce a asigurat caracterul de masa al productiei.
La mijlocul deceniului 9 al secolului XX vinificatia moldoveneasca a fost greu afectata de „prohibitia” gorbaciovista, care a condus la distrugerea a numeroase obiecte de patrimoniu sub lozinca luptei cu consumul excesiv de alcool. Aceasta tragedie nationala a cauzat enorme daune materiale, suprafata podgoriilor s-a redus de trei ori, au fost lichidate pretioase rezerve de vinuri si materiale vinicole. Nu mai mici au fost prejudiciile morale si cele de ordin cultural, deoarece s-a lovit in valori respectate de majoritatea lumii timp de secole.
Incepand cu deceniul urmator renasterea si dezvoltarea calitativa a industriei vinicole revine in calitate de factor determinant pentru economia nationala.
Intreprinderile de ramura au inceput o ascensiune vertiginoasa. S-a revenit la caracterul unitar al vinificatiei primare si secundare ca baza a unui produs finit de inalta calitate, in prezent este pe cale de depasire distanta dintre vinificatie si viticultura.
In prezent intreprinderile industriei vinicole fac investitii de capital nu numai in tehnologiile si echipamentele moderne, ci si in noile plantatii de vita-de-vie, asigurandu-si astfel o stabila calitate a productiei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s